Sunt o persoană creativă, iar acest lucru m-a ajutat să am o altă perspectivă asupra lumii. Îmi place să lucrez cu oamenii, să îi încurajez să își dezvolte potențialul. Am fost voluntar la diferite organizații încă din adolescență, lucru ce m-a ajutat să primesc o viziune mai amplă asupra lumii și asupra carențelor pe care le avem ca societate.

De când m-am intersectat cu educația financiară, în urmă cu 10 ani, am fost atrasă de acest domeniu, pentru că m-a făcut să conștientizez că eu sunt singurul responsabil de acțiunile mele, de reușita sau eșecul meu. Iar această conștientizare o doresc cât mai multor persoane, deoarece ea este primul pas înspre schimbare, înspre progres.

Consider că educația și sprijinul oferit de mentori este cea mai bună cale prin care poți să ajungi acolo unde îți propui. Așadar, m-am alăturat acestei echipe uimitoare de profesioniști, ca împreună să vă oferim cea mai bună și simplă cale în atingerea potențialului, a obiectivelor, dar mai ales, a libertății.

Natania Ardelean

Trainer